Irimia Georgiana a absolvit cursul postuniversitar in cadrul Clemson University – Verified Course Sequence in analiza comportamentala aplicată. Ulterior a susținut și examenul BACB, fiind singurul analist comportamental acreditat internațional din Iasi.

Este mama de gemeni, ambii diagnosticati cu TSA, iar acest diagnostic a determinat-o sa studieze cat mai serios domeniul analizei comportamentale. Dupa obtinerea acreditarii si-a deschis propriul centru de terapie. In prezent este managerul Centrului Educational Fratiorii unde se ocupa de evaluarea copiilor cu tulburări din spectrul autist sau alte tulburări de neuro-dezvoltare. Le realizeaza planurile de intervenție, se ocupa de formarea terapeutilor și coordoneaza orele de terapie din centru. Se asigura ca relația cu parintii sa fie una profesionista, având la baza cel mai valoros interes, progresul copiilor lor.

Sumar temă Conferința Internațională ABA:

Implementarea protocoalelor ABA in gradinite/scoli

Această prezentare va fi în limba română.

Subiectul pe care il abordez este unul cu care m-am tot confruntat, intrucat mi-am insotit mereu copiii in colectivitatea de masa, am participat la orele de curs, am fost aproape de cadrele didactice si de intregul comitet al instututiilor de invatamant. Il voi prezenta dintr-o dubla perspectiva, vorbesc despre cum intelege si cum se adapteaza shadow-ul in diverse situatii dar si despre dificultatile pe care le poate traversa cadrul didactic in conditiile contextului indrumarii unui elev cu nevoi speciale si propun diverse solutii/strategii care pot face din integrarea elevului o reusita.