Ionela Ferucă e  psihoterapeut cognitiv-comportamental (specializare obținută în urma absolvirii unui masterat de psihoterapii cognitiv-comportamentale în cadrul Universității Titu Maiorescu), analist comportamental (în urma finalizării programului de masterat Applied Behaviour Analysis, din cadrul programului Clemson University – România) și formator acreditat.
„În urmă cu 9 ani, am cunoscut primii copii cu autism și în clipa aceea am știut că vreau lucrez în acest domeniu. Din anul 2014, fac parte din echipa Asociației Help Autism, unde, în fiecare zi, mă bucur alături de colegii mei de reușitele copiilor cu minți aparte.”

Sumar temă Conferința Internațională ABA:

Platforma AutismON. O soluție digitală pentru procesul terapeutic.

Platforma AutismON aduce la un loc specialiștii, famiile și resursele, constituind o soluție digitală unde copilul și progresul lui sunt în prim plan. Platforma se adresează managerilor de centru și ONG-urilor, coordonatorilor de terapie, terapeuților și familiei. AutismON ghidează colaborarea dintre familie și specialiști și oferă peste 150 de resurse pentru nevoile copilului. Coordonatorii de terapie reduc la jumătate timpul alocat lucrului după planul personalizat de intervenție al copilului, terapeuții au acces la dosarul digital al copilului, comunică eficient cu familia și setează teme și activități pentru acasă, familia are acces imediat la orice informație legată de procesul terapeutic, relizează temele și activitățile setate pe contul copilului, participând activ la recuperarea acestuia, și își poate crea propriul dosar digital.