Psihoterapeut Gina Seria, BCBA, este alături de copiii speciali în ultimii 16 ani cu multă pasiune și într-o permanentă căutare să îi sprijine pe cât mai multe căi. A pornit în 2007 ca și terapeut ABA iar în 2019 și-a obținut acreditarea internatională BCBA. Coordonează echipe de recuperare pentru copiii speciali atât din RO cât și din UK. Pe parcursul carierei a susținut mai multe cursuri pentru formarea terapeutilor ABA și s-a implicat în diferite proiecte, împreună cu cadre didactice, în vederea integrării copiilor cu nevoi speciale. A căutat diferite căi de comunicare cu părinții copiilor speciali încurajându-i, fiindule aproape cu soluții și abordări teraputice ce i-au ajutat să progreseze și să înregistreze progrese semnificative cu copiii lor.

Este psihoterapeut din 2010, lucru ce o ajută să înteleagă și să abordeze eficient familiile și terapeuții cu care lucrează. Uneori reusește să mai ofere suport oamenilor aflați in depresie, cei ce se confrută cu diferite anxietăti sau persoane ce trec prin stress posttraumatic. 

Sumar temă Conferința Internațională ABA:

Terapie prin distracție

Această prezentare va fi în limba română.

Abstract: Scopul întâlnirilor din cadrul proiectului ”Terapie prin distracție” a fost integrarea și dezvoltarea interacțiunii sociale a copiilor cu nevoi speciale împreună cu cei tipici.  În cadrul fiecărei întâlniri, programul a fost structurat în patru momente distincte. În prima parte, au fost activitățile de grup în care s-au parcurs cântecele cu coregrafii și jocuri dinamice. În partea a doua, copiii s-au jucat cu o varietate de jucării dezvoltând jocul (pre)simbolic într-o atmosferă de interacțiune dinamică și creativă. Partea a treia a reprezentat gustări pentru cei mici, servite într-un cadru în care copiii s-au relaxat  și și-au încărcat bateriile pentru ultima parte, în care s-au jucat liber în sala de joacă, explorând spațiile de joc din cadrul sălii.Pe tot parcursul programului, tinerii voluntari au ghidat copii tipici să facă echipă cu copiii cu nevoi speciale și împreună s-au jucat și s-au distrat.

În cadrul Conferinței Internaționale ABA 2023,  vom prezenta cum a luat naștere acest proiect, cum am reușit să implicăm comunitatea pe parcursul proiectului, care au fost pașii pe care i-am parcurs, activitățile pe care le-am desfășurat cu copiii, cât și ce îmbunătățiri putem aduce proiectului. Am pregătit o colecție de imagini, ce ne vor ajuta în a exemplifica și mai bine ceea ce dorim să transmitem.