Camelia Frangulea activează în domeniul analizei aplicate a comportamentului din anul 2014 și deține atestare internațională ca analist comportamental  BCBA, din 2018. Este managerul Centrului Rainbow, din Pitești, și este implicată în coordonarea programelor din cadrul centrului,  în recrutarea și în formarea echipei de terapeuți, precum şi în gestionarea relațiilor cu părinții copiilor încadrați în programul de recuperare. Camelia se ocupǎ, de asemenea, de supervizarea colegilor din diferite localitǎţi și, în plus, e implicată în realizarea curriculelor de formare pentru cursuri destinate terapeuților și cursuri destinate părinților, fiind şi trainer în cadrul acestora.

Sumar temă Conferința Internațională ABA:

Rutina de somn ȋn cazul copiilor cu TSA: Abordări practice

Această prezentare va fi în limba română.

Abstract: Alegerea acestei teme provine dintr-o profundă preocupare pentru bunăstarea și dezvoltarea copiilor cu TSA. Este cunoscut faptul cǎ somnul reprezintă un aspect esențial al vieții fiecărui individ, dar pentru copiii cu TSA, acesta poate fi un element deosebit de sensibil și, adesea, dificil de gestionat. Prin această prezentare, mi-am propus să evidenţiez importanța unei rutine de somn adecvate pentru copiii cu TSA. Un somn de calitate joacă un rol crucial în procesele de învățare, comunicare și dezvoltare a abilităților sociale. Cu toate acestea, construirea unei rutine de somn eficiente pentru copii presupune abordări specifice și atenție la nevoile individuale.