Ana Bogdan este consultant în analiza aplicată a comportamentului, psiholog clinician, logoped, absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie și Psihopedagogie specială la Universitatea București. A finalizat masterul  de Terapii Logopedice și masterul  de Psihologie Clinică și Consiliere Psihologică, la Universitatea Hyperion, București. De asemenea, are și studii de master în psihologie clinică și terapii logopedice, iar în 2015 finalizează acreditarea în analiza aplicată a comportamentului, la University of North Texas (U.S.A.), Departament of Behavior Analysis.

Până să ajungă consultant in analiza aplicată a comportamentuluil la Autism Voice, Ana a realizat mai multe stagii de practică la Spitalul Obregia, Spitalul Fundeni – secția de pediatrie, Penitenciarul Rahova – cabinetul de psihologie, Direcția Generală  de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, Școala speciala nr. 4, Școala specială pentru surzi și Școala speciala de ambliopi, unde a învățat alfabetul braile. 

Sumar temă Conferința Internațională ABA:

Sexualitatea la adolescenții cu TSA. O provocare sau o educație necesară? 

Persoanele cu tulburări din spectrul autist, în general, au un traseu normal de dezvoltare fizică, cu un ritm normal de apariție a modificărilor fizice și fiziologice legate de pubertate, dar schimbările emoționale și intensificarea nevoilor sexuale care acompaniază adolescența pot să fie întârziate sau prelungite.

A existat tendința de a considera persoanele cu autism ca nefiind afectate de probleme de intimitate și sexualitate, iar atunci când interesele și comportamentele sexuale erau remarcate, erau tratate într-o manieră negativă, în mare parte datorită dizabilităților sociale și stereotipiilor asociate acestora.

Mai recent, literatura de specialitate indică studii care stau mărturie că majoritatea adolescenților cu tulburări din spectrul autist se implică în comportamente sexuale și își doresc relații intime cu alte persoane. Adolescenții și adulții cu tulburări din spectrul autismului par să prezinte același interes către latura sexuală a vieții precum adolescenții și adulții cu traseu tipic de dezvoltare. Majoritatea  adolescenților și a adulților cu autism, aproximativ 75% dintre aceștia, manifestă anumite forme de comportamente sexuale și se masturbează.

Comportamentele sexuale constituie adesea o arie de îngrijorare, deoarece, spre deosebire de adolescentul cu traseu normal de dezvoltare, la adolescentul cu tulburări din spectrul autist nevoile sexuale care apar nu sunt însoțite de socializare și de înțelegerea normelor sociale ce guvernează comportamentele sexuale acceptate de societate.

Apariția sexualității are legatură cu interacțiunea socială, contactul fizic și înțelegerea unor reguli ce fac parte din conduita socială. Astfel, educația sexuală este nevoie să țină cont de următoarele: comunicarea, abilitățile cognitive, relaționale, conștiința de sine, conceptul de sine.