Ramona Gheorghe

• medic primar psihiatru de copii si adolescenti si psihoterapeut adlerian, cu 12 ani de practica in clinica spitaliceasca si de ambulator, coordonator de echipe multidisciplinare de evaluare si interventie in tulburarile psihice la copil si adolescent, lector in cadrul Fundatiei Generatia a cursului de Psihiatrie a copilului si adolescentului, a cursului de Tulburari de dezvoltare si a cursului de Patologia adolescentei;  
• membru al Asociatiei Romane de Psihiatrie si Psihoterapie;  

• membru al Asociatiei Romane de Psihiatria Copilului si Adolescentului si Profesii Asociate;  

• membru al European College of Psychoneuropharmacology;  

• membru al Federatiei Romane de Psihoterapie  

• membru al Asociatiei de psihologie si psihoterapie adleriana 

• formator acreditat de Ministerul Muncii. 

Prezentări la Conferința Internațională ABA 2025

Temă: Tulburarile de neurodezvoltare si disforia de gen

Abstract:

În ultimele două decenii, serviciile de sănătate mintală pentru copii și adolescenți s-au confruntat cu o creștere semnificativă a solicitărilor din partea tinerilor care exprimă o incongruență între genul resimțit și cel atribuit la naștere. Fenomenul este observabil la nivel internațional, dar și în România, unde deși datele oficiale lipsesc, clinicienii semnalează o frecvență tot mai mare a acestor prezentări. Această creștere a fost însoțită de schimbări rapide în peisajul social și clinic: o mai mare vizibilitate a diversității de gen în spațiul public, accesul extins la informații prin internet și rețele sociale, dar și presiuni pentru adoptarea unor modele de intervenție afirmativă imediată.

Această evoluție nu este lipsită de riscuri. Adolescenții transgender prezintă rate mult mai ridicate de suferință psihică, inclusiv auto-vătămare și tentativă de suicid, în comparație cu adolescenții cisgender [Trevor Project, 2023]. Aproximativ 33 % dintre tinerii LGBTQ au raportat idei suicidare, iar 20 % au avut cel puțin o tentativă de suicid [CDC Youth Risk Behavior Survey, 2021]. Aceste cifre susțin necesitatea unei abordări atente și diferențiate, care să țină cont de vulnerabilitățile specifice ale acestor tineri

În același timp, literatura internațională descrie o frecvență ridicată a comorbidităților psihiatrice la adolescenții cu disforie de gen. Un studiu olandez (Steensma et al., 2012) a arătat că în rândul tinerilor care accesează servicii de gen, 21 % au tulburări anxioase, 12,4 % tulburări afective și 11,4 % tulburări de opoziție și control. De asemenea, între 6 % și 20 % dintre adolescenții cu disforie de gen sunt diagnosticați și cu autism (TSA),iar ADHD este frecvent întâlnit, deși mai puțin cuantificat [Turban et al., 2020; Mahfouda et al., 2019]. Un studiu multinațional publicat în 2024 pe un eșantion de peste 48.000 de adolescenți cu tulburări de alimentație a identificat o creștere a prevalenței disforiei de gen de la 1,9 % înainte de pandemie la 3,2 % după 2020, în paralel cu rate semnificative de autism (~8 %) și ADHD (~14 %) [Frontiers in Psychiatry, 2024].

Această diversitate de prezentări clinice și lipsa dovezilor longitudinale solide pentru eficiența traseelor standardizate au dus la nevoia unei re-evaluări a paradigmelor de îngrijire. Se conturează astfel o cerință profesională esențială: nuanțarea abordării.

Traseul identitar al adolescentului nu poate fi prezumat, grăbit sau determinat univoc de exprimarea de moment. Dimpotrivă, el trebuie înțeles în contextul dezvoltării neuro-emoționale, al dinamicii familiale și al vulnerabilităților psihopatologice.

In acest sens, Raportul Cass (UK, 2024) constituie un punct de cotitură major în modul de conceptualizare a îngrijirii tinerilor cu incongruență de gen. Elaborat în urma unei evaluări sistematice a practicilor din cadrul serviciului GIDS (Gender Identity Development Service), raportul subliniază nevoia de prudență, flexibilitate și colaborare interdisciplinară. Printre concluziile-cheie se numără: absența unor dovezi clare privind beneficiile medicale ale intervențiilor hormonale la vârste fragede, necesitatea evaluării detaliate a comorbidităților, și importanța menținerii unui spațiu de reflecție clinică înainte de luarea deciziilor ireversibile. În locul unui traseu liniar către tranziție, raportul propune o perspectivă deschisă, procesuală, bazată pe însoțire terapeutică, susținere psiho-socială și reevaluare periodică.