* Psiholog cu drept de liberă practică

* Psihoterapeut în Psihoterapii Cognitiv -Comportamentale

* Terapeut ABA cu experiență de 5 ani

* Experiență în domeniul consilierii și al psihoterapiei de 6 ani

Sumar temă Conferința Internațională ABA:

Integrarea metodei ”Body Moves the Brain” în terapia persoanelor cu Tulburări de Spectru Autist 

Abstract:

Plecând de la dificultățile de învățare întâmpinate de copilul cu TSA și anume deficitul de atenție, nevoia de mișcare, capacitatea limitată de concentrare în activitate, capacitatea limitată de înțelegere a noțiunilor de cauzalitate și relaționare între obiecte, idei, concepte,  abordarea terapeutică ”BODY MOVES THE BRAIN” ia în considerare predarea noțiunilor educative prin intermediul terapiei însoțite de mișcare cu ajutorul obiectelor. ”BODY MOVES THE BRAIN” este o nouă metodă de terapie ce caută să soluționeze problemele întâmpinate atât de copilul cu TSA, terapeutul care lucrează zilnic cu acesta și părintele care poate implementa principiile.

Pornind de la ideea ”Mintea mișcă corpul„ – în situația în care mintea este blocată în auto-stimulări- nevoia de a preda și învăța copilul aflat în dificultate s-a născut reversul ideii în care și ”Corpul poate mișca mintea”. Astfel a fost creată Terapia însoțită de mișcare cu ajutorul obiectelor. Copilul diagnosticat cu TSA, cu ADHD sau alte tulburări de învățare poate petrece după caz mult timp antrenat în auto-stimulări, stereotipii sau alte comportamente ce îi îngreunează procesul de învățare și integrare socială. Corpul fiind îndrumat să miște obiectele din cadrul terapeutic, oprește spațiul mental ocupat de auto-stimulări și astfel se antrenează în procesul de învățare.

Terapia pune accent pe crearea unui mediu de învățare care să evidențieze relația pe care o avem cu obiectele. Prin intermediul utilizării obiectelor produce ancorarea fizică și mentală a persoanei în activitatea educativă astfel fiind antrenată în activitate persoana învață. Prin intermediul mișcărilor necesare finalizării sarcinilor educative se obțin reducerea auto-stimulărilor, atenția și concentrarea, înțelegerea progresivă, conștientizarea și reproducerea informațiilor.

Această prezentare va fi susținută în limba română.