Am devenit formator si am lucrat in cadrul proiectului proiectului „Keep Me Safe” altaturi de Carmen Suraianu – Director executiv SECS, la implementarea modelelor de intervenție destinate prevenirii abuzului sexual și a violenței asupra tinerilor cu dizabilități, dezvoltate în cadrul proiectului. Violența împotriva copiilor cu dizabilități este de 1.7 ori mai frecventă decât în cazul copiilor fără dizabilități, unele studii arătând că 90% dintre persoanele cu dizabilități de învăţare vor fi supuse unui abuz sexual cel puțin odată de-a lungul vieții lor, cel mai adesea din partea membrilor familiei sau din cercul persoanelor apropiate.
În România proiectul a fost implementat de către Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală în parteneriat cu Fundația Motivation România, Fundația Alături de Voi, Filiala Iași, Organizația Suedeza pentru Ajutor Umanitar Individual, ALDOCET – Asociatia Langdon Down Oltenia Centru Educațional Teodora și Autism Romania.
Sumar temă Conferința Internațională ABA:
Educație pentru educația sexuală a copiilor noștri
Această prezentare va fi în limba română.
Educația sexuală este vitală pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor și tinerilor, iar persoanele neurodivergente nu reprezintă o excepție. Pe cât de important este acest aspect, pe atât de controversat se dovedește a fi, chiar și in 2023. În cadrul acestui workshop ne propunem să discutăm împreună despre ce înseamnă educația sexuală, de ce trebuie să ne ocupăm de ea și mai ales cum ne pregătim pentru a găsi soluții potrivite într-un mod proactiv și cât mai rar reactiv.