Lorri Shealy Unumb

Lorri Shealy Unumb

Esq., Chief Executive Officer at The Council of Autism Service Providers

Lorri Shealy Unumb, Esq.

Director executiv, Consiliul furnizorilor de servicii pentru autism 

 

Lorri Shealy Unumb este avocat, orator, profesor de drept, mamă a trei băieți adulți și susținător de renume internațional pentru autism. 

Și-a început cariera juridică ca grefier pentru un judecător districtual din Statele Unite, în Charleston, Carolina de Sud, şi ulterior s-a mutat în Washington, D.C. pentru a practica avocatura la Departamentul de Justiție al Statelor Unite. S-a bucurat de o carieră plină de satisfacții ca avocat pledant în apel, argumentând cauze civile în tribunalele de circuit din Statele Unite. 

După ce a lucrat ca profesor de drept la Facultățile de drept din D.C. (Universitatea George Washington) și Charleston, Lorri a început să organizeze și să predea cursuri de suport la Centrul național de susținere şi diseminare al Departamentului de Justiție al SUA. În aceeași perioadă, a găzduit o emisiune săptămânală de televiziune, premiată, numită „Legea cu profesorul Lorri”. 

După diagnosticul primului ei născut cu autism, Lorri a început să lucreze în programe de susținere şi diseminare pentru autism ca voluntar, scriind o legislație inovatoare privind asigurările pentru autism pentru Carolina de Sud („Legea lui Ryan”) care a fost adoptată în 2007 și a servit drept catalizator pentru mișcarea națională către reforma asigurărilor pentru autism. Ca recunoaștere a Legii lui Ryan, Lorri a primit premiul „Părinții anului” 2008 al Societății pentru autism din America (împreună cu soțul ei, Dan). Apoi a fost recrutată de organizația nonprofit Autism Speaks din New York pentru a fi un susținător cu normă întreagă al persoanelor cu autism. 

Pe lângă cariera sa din Autism Speaks, în 2010 Lorri a fondat Autism Academy of South Carolina, un centru non-profit de diagnosticare și tratament pentru persoanele cu autism; în 2019, consiliul de administrație a votat pentru redenumirea academiei „Centrul Unumb pentru neurodezvoltare” în onoarea contribuțiilor naționale extinse ale lui Lorri şi Dan în domeniul autismului. Lorri şi Dan au scris, de asemenea, primul manual cuprinzător despre probleme juridice legate de autism, numit „Autism şi lege”. În plus, Lorri se află la cel de-al 19-lea an de organizare și desfășurare a „Summit-ului privind legea autismului”, o reuniune națională a părinților și profesioniștilor care pledează pentru schimbări legale și politice cu scopul de a îmbunătăți viața persoanelor cu autism. În 2018, Lorri a fost numită de guvernatorul Carolinei de Sud pentru a servi în calitate de comisar pentru Departamentul pentru dizabilități și nevoi speciale din Carolina de Sud, care administrează mai multe dintre scutirile naționale de la Medicaid. 

În 2019, Lorri a fost recrutată de asociația comercială nonprofit Consiliul furnizorilor de servicii pentru autism; în calitate de CEO, ea a condus asociația într-o perioadă de creștere rapidă și vizibilitate sporită. 

 

Pentru eforturile sale locale, naționale și internaționale de susținere şi diseminare, Lorri a primit:  

  • Premiul Umanitar al Anului, Betty Jane France, acordat de Fundația NASCAR în 2012; 
  • Premiul Jefferson pentru serviciu public (Charleston, SC); 
  • Premiul Femeilor profesioniste în susținere şi diseminare „Excelență în campaniile de stat” 2014; şi 
  • Premiul Civitan International „Cetățean mondial” din 2021. 

 

Activitatea ei a fost prezentată pe CNN, la „Morning Edition” a NPR și în revista Town&Country, de la care, în 2009, a primit unul dintre cele trei premii „Femei care fac diferența”. De asemenea, este prezentată în cartea Academiei Americane de Pediatrie „Tulburări din spectrul autismului: ce trebuie să știe fiecare părinte”. 

 

Lorri este absolvent magna cum laude/Phi Beta Kappa al Universității din Carolina de Sud (Jurnalism, 1990; Științe politice 1990; Drept 1993). 

Presentation at the ABA International Conference 2025

ABA şi Autism: Inițierea schimbării printr-o susținere eficientă  

New York Times a scris odată „nicio dizabilitate nu cere mai mult timp și energie din partea părinților așa cum o face autismul.” Familiile care se confruntă cu autismul au multe alte greutăți, printre care, şi nu în ultimul rând, dificultățile financiare. 

Un motiv pentru dificultățile financiare a fost eșecul sistemelor de asistență medicală de a acoperi intervențiile pentru autism și, uneori, chiar diagnosticarea acestuia. Încă de la începutul mileniului, a fost larg acceptat faptul că asigurările de sănătate nu acoperă nici măcar intervențiile standard pentru autism. 

Din păcate, puțini indivizi cu autism își ating potențialul deoarece, în absența unei finanțări consistente, majoritatea nu au acces la un tratament adecvat din punct de vedere calitativ și cantitativ. Îngrijirea adecvată este greu de găsit şi, cu atât mai mult, greu de accesat. O agenție guvernamentală din Statele Unite a scris: „furnizarea și organizarea îngrijirii pentru TSA este foarte fragmentată, cu piese împrăștiate în mediile de îngrijire primară, școală și clinici de specialitate. Găsirea şi asamblarea acestor piese sunt lăsate la latitudinea familiilor și îngrijitorilor pacienților cu TSA.” 

În această prezentare, mama unei persoane cu autism și avocată, Lorri Unumb, va împărtăși experiența ei personală parentală cu diagnosticul de autism al fiului ei și modul în care acesta a condus-o spre a milita cu normă întreagă în numele persoanelor cu autism, având, de asemenea, un rol principal în adoptarea a aproape 50 de legi privind asigurările pentru autism în Statele Unite. 

Go to Top