Shannon Biagi este CEO și fondator al Chief Motivating Officers, LLC, o organizație dedicată îmbunătățirii la locul de muncă, un agent de schimbare a comportamentului. Prin munca sa de practicantă și trainer în managementul comportamentului organizațional (OBM), a adus schimbări pozitive de comportament în numeroase organizații din întreaga lume. Este certificată BCBA, absolventă de doctorat și co-autor pentru cel mai bine vândut manual de OBM (organizational behavior management): A Practical Guide to Implementing Organizational Behavior Management. În sprijinul comunității în creștere a practicienilor, Shannon se dedică, de asemenea, și ca director de operațiuni al celei mai mari organizații de dezvoltare profesională din lume, orientată către OBM – OBM Network.
Sumar temă Conferința Internațională ABA:
Introducere în importanța managementului comportamentului organizațional în organizațiile sociale
Știința comportamentului uman a avut impact incredibil asupra aplicațiilor clinice la diverse populații, inclusiv – dar nu numai – asupra autismului și a altor dizabilități de dezvoltare. Cu toate acestea, știința comportamentală are o utilitate terapeutică mult mai mare de atât. În această prezentare, vom explora știința comportamentului uman aplicat la locul de muncă, cunoscută sub numele de managementul comportamentului organizațional, sau OBM (conform abrevierii din engleză: organizational behaviour management).
Axată pe cele mai bune cercetări din această sub-disciplină a ABA, prezentarea se va concentra asupra modului în care conceptele, principiile și strategiile OBM pot fi utilizate în organizațiile de servicii umane pentru a crește retenția și satisfacția angajaților, a duce la scăderea variabilității calitative a serviciilor clinice furnizate de terapeuți și la îndepărtarea barierelor ce pot împiedica performanța angajaților în raport cu o gamă largă de comportamente care contează pentru o afacere. Alături de studii de caz din cercetare și practică, va fi făcută cunoscută abordarea de către practicieni a procesului de diagnostic și intervenție OBM. În plus, vom răspunde la unele „întrebări frecvente”, inclusiv la cele referitoare la calificările practicianului OBM, la educația și certificarea sa.
Această prezentare va fi susținută în limba engleză.