Ana Maria Bogdan este consultant în analiză comportamentală aplicată și psiholog clinician în cadrul Autism Voice.
A absolvit în anul 2011 Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Psihologie și Psihopedagogie Specială la Universitatea din București. De asemenea, a absolvit masterul de ,,Terapii Logopedice și Psihologie Clinică”. A finalizat cursurile în Analiză Aplicată a Comportamentului la Universitatea North Texas, Department of Behavior Analysis. Este implicată în organizarea sesiunilor de cursuri organizate de Autism Voice pentru părinți și cadre didactice.

Sumar al prezentării din cadrul Conferinței Internaționale ABA

Aplicații practice în psihoterapia copilului cu TSA

Continuarea procesului terapeutic al copilului/ adolescentului cu diagnostic după încheierea sau completarea terapiei ABA este deja un lucru cert. Astfel terapia cognitiv comportamentală completează ariile necesare în procesul de recuperare și dezvoltare având mai multe beneficii:

· Eliminarea distorsiunilor create prin modificarea presupunilor false despre el și ceilalți

· Reducerea interpretărilor exagerat de literale

· Reducerea rigidității cognitive caracteristică acestor copii

· Managementul anxietății, depresiei și al furiei

· Promovarea educației afective

Un alt aspect important al acestui proces este modul de implicare al familiei. În alcătuirea obiectivelor specifice se ține cont de informatțile oferite de familie, interesele copilului și de consecvența cu care sunt aplicate tehnicile, recomandările oferite pentru generalizarea și folosirea abilităților dobândite în cadrul terapiei. Feedbak-ul oferit constant îi poate îndruma în relația cu copilul și în schimbările atât de necesare în mediul lui de viață. Uneori familia are nevoie de îndrumări specifice, sugestii pentru a facilita schimbarea necesară copiilor. Posibil chiar părinții să fie nevoie să facă anumite schimbări în relațiile lor pentru o mai bună conexiune și transmitere a modelului dorit pentru copilul lor.

Tocmai, pentru ca psihoterapia copiilor și adolescenților diferă de cea a adulților, în cadrul conferinței vom aborda tehnici și intervenții practice realizate în cadrul acestor ședințe, punctând rezultatele obținute.

Această prezentare va fi susținută în limba română.