Alexandra Elena Panaite este coordonator de programe în analiza comportamentală aplicată, în cadrul Centrului New Oyssey, având o experiență de 8 ani în abordarea copilului cu TSA. Alexandra debutează în acest an ca speaker în cadrul Conferinței Internaționale ABA.
Sumar temă Conferința Internațională ABA:
Intervenție asupra atenției concentrate prin modificarea comportamentului de stat în sarcină
În lucrul cu copilul cu TSA, Alexandra Panaite a observat tendința copiilor cu TSA de a-și muta focusul atenției la intervale scurte de timp, de la materialul (stimulul) urmărit la alți stimuli prezenți în mediu. Capacitatea de concentrare reprezintă o abilitate semnificativă pentru toți indivizii, având implicații deosebite în procesarea informațiilor și capacitatea de autoreglare (McClelland, Acock, Piccinin, Rhea, & Stalling, 2013). Mediind accesul la noile informații cu care un organism intră în contact, capacitatea de crea, dar și modul în care luăm contact, atât cu noi înșine, cât și cu cei din jurul nostru, atenția concentrată capătă o importanță deosebită în dezvoltarea ulterioră a copiilor, influențând rezultatele școlare, relațiile sociale, dar și relația cu sinele.
O metodă de abordare a atenției concentrate în lucrul cu copilul cu TSA a reprezentat introducerea unei intervenții pentru creșterea timpului de concentrare ca obiectiv de sine stătător în planul de intervenție.
Utilizând principiile analizei comportamentale aplicate, abilitatea de atenție concentrată a fost urmărită în 3 studii de caz, în paralel cu integrarea obiectivelor de învățare din planul de intervenție personalizat. Rezultatele confirmă ipoteza conform căreia calitatea atenției concentrate corelează pozitiv cu capacitatea de însușire a noilor abilități, menținerea și întregarea acestora în context social.