Sorina Patru
Patru Sorina Gabriela- psiholog cu drept de libera practica in domeniul psihoterapiei si al psihopedagogiei speciale. Am absolvit Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii Bucuresti.
In anul 2021 am obtinut certificarea ca terapeut ESDM , iar in anul 2022 certificarea ca trainer pentru parinti in metoda ESDM. In prezent sunt in procesul de a deveni trainer acreditat in metoda ESDM.
Experienta de 12 ani in lucrul cu copii atipici in cadrul centrului Horia Motoi si de anul acesta in cadrul Asociatiei ESDM, deschisa in luna martie 2024.
Prezentări la Conferința Internațională ABA 2024
Temă: Metoda ESDM - Early Start Denver Model- o interventie comportamentala pentru copiii foarte mici cu intarzieiri in dezvoltare
Abstract: Inca de la varsta de 1 an , intarzierile in dezvoltarea copilului mic pot fi vizibile, iar abordarea ESDM ne ajuta sa intervenim cat mai devreme in cresterea abilitatilor pe toate ariile de dezvoltare.
De ce ESDM?
- Pentru că a pornit de la principiile ABA, dar a reușit s-o revoluționeze fiind prima terapie bazată pe relația dintre copil și adult, pe creșterea interesului social și pe motivația copilului.
- Pentru că este special concepută cu gândul la copiii foarte mici: în mod ideal, un copil intră în terapie când are între 1 și 2 ani și acumulează majoritatea abilităților de care are nevoie până la 4 ani. De ce? Pentru că, la această vârstă, neuroplasticitatea creierului este atât de mare încât copiii pot asimila incredibil de repede cunoștințe dacă au parte de stimularea necesară. Terapia ESDM creează cadrul perfect în care copilul poate dobândi abilitățile care-i lipsesc: un număr mare de oportunități de învățare + creșterea interesului social + mai multe obiective, lucrate în același timp, în mod natural = un copil cu TSA care ajunge să se dezvolte în ritmul unui copil tipic de aceeași vârstă.
- Pentru că este o metodă de predare naturală. ESDM folosește multe elemente din terapia ABA, cum ar fi prompturile sau observarea comportamentelor cu antecedent și consecință, dar se separă de ea prin câteva diferențe clare. În primul rând, în ESDM recompensa este mereu socială (laude, încurajări, obiectele preferate ale copilului, continuarea jocului preferat al copilului), naturală și în strictă legătură cu activitatea în care este lucrat obiectivul. Liderul activităților este mereu copilul! Pornind de la ce-l motivează pe el, la ce se uită și cu ce se joacă, terapeuții pot apoi ghida și ei sesiunile prin materialele și jucăriile pe care le aleg și strategii precum turn-taking sau vânarea momentelor de motivație în care pot insera cerințe. Nu în ultimul rând, obiectivele sunt lucrate în joc, targetând abilități din mai multe arii, în același timp.
- Este o metodă de intervenție care are un sistem foarte bun de colectare de date, cu instrumente proprii de evaluare, atât pentru copil, cât și pentru terapeuții care lucrează cu acesta. De exemplu, terapeuții adună date despre evoluția obiectivelor zilnic, în fiecare sesiune, o dată la 15 minute. Evaluarea copilului este făcută din 3 în 3 luni folosind instrumentul Early Start Denver Model Curriculum Checklist. Terapeuții sunt evaluați și ei în fiecare lună de către coordonator și supervizor cu un instrument numit Fidelity Checklist, care urmărește o listă de abilități fundamentale ce trebuie să fie prezente în fiecare sesiune, cu fiecare copil. Așa că poți fi sigur că dezvoltarea copilului tău este atent urmărită.